Luminozitate

Unitatea de luminozitate este candela. Aceasta, figurativ vorbind, indică densitatea luminii pe care sursa de lumină o emite. Cu cât lumina este mai densă, cu atât pare mai strălucitoare și mai intensă, iar cu cât este mai rară, cu atât pare mai slabă. Unitatea de flux luminos este lumenul. Aceasta indică cantitatea totală de lumină pe care o emite sursa de lumină. Unitatea de iluminare este luxul, care indică „densitatea” luminii care cade pe o suprafață iluminată de sursa de lumină.

Cu cât orientăm mai mult cantitatea totală de lumină (lm) într-un con mai îngust, cu atât lumina va fi „mai densă”, adică luminozitatea sa (cd) va crește și astfel va crește și iluminarea (lx). În același timp, suprafața iluminată va scădea. Un exemplu ar putea fi farurile unei mașini, unde cantitatea totală de lumină (lm) este direcționată într-un con îngust pentru a atinge o luminozitate ridicată (cd) și astfel se mărește distanța pentru iluminarea necesară (lx).

Sincer vorbind, când doriți să alegeți un bec pentru acasă, acest lucru nu este atât de important. Este mai mult vorba despre înțelegerea relațiilor dintre aceste mărimi pentru a putea compara de exemplu două produse în funcție de scopul utilizării și a avea o orientare de bază asupra a ceea ce se menționează pe ambalaje.

Câteva exemple

• cea mai importantă mărime este de obicei fluxul luminos (lm). Acesta este întotdeauna indicat pe becurile LED și ne spune cât de mult va lumina becul. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât becul va emite mai multă lumină.
• urmează unghiul de emisie. Dacă, de exemplu, dorim să iluminăm o masă de dining, becurile cu un unghi de emisie mai îngust ne vor asigura o iluminare mai mare (lx) a mesei. Un bec cu un unghi mai larg va lumina mai mult spre lateral și masa nu va fi atât de bine iluminată sau lumina va trebui să fie reflectată de la un abajur, ceea ce va duce la o scădere a iluminării. Un astfel de bec este mai potrivit pentru iluminatul întregii camere, de exemplu, cu o plafonieră.
• la unele surse de lumină direcționate îngust (de exemplu, lanterne de mână sau lanterne pentru bicicliști), vom găsi ca parametru principal unitatea de luminozitate (cd). Acest lucru este menționat aici deoarece nu ne interesează atât de mult fluxul luminos total (lm), ci cât de „aspră” va fi lumina. Aceasta exprimă mai bine caracteristica cât de departe va lumina lanterna sau cât de intens va fi iluminat un obiect aflat la distanță (lx).
• uneori putem găsi și informații despre iluminare (lx). Acest lucru nu ne spune aproape nimic despre bec dacă nu este completat cu distanța la care becul se află de sursa de lumină, deoarece iluminarea scade odată cu distanța. Totuși, fără informații despre unghiul de emisie, nu se poate evalua care este fluxul luminos total (lm), ci doar se poate deduce luminozitatea (cd). Această unitate este folosită mai mult pentru a verifica dacă, de exemplu, un loc de muncă este iluminat suficient în funcție de tipul activității desfășurate. Verificarea poate fi efectuată prin calcul, dar în practică, măsurătorile sunt de obicei efectuate direct la fața locului cu un luxmetru.

O candela este luminozitatea unei surse de lumină care emite radiație monocromatică cu frecvența de 540×10¹² hertzi, iar intensitatea sa radiantă pe această direcție este de 1/683 wați pe steradian.

Un Lumen este fluxul luminos emis într-un unghi solid de 1 steradian de o sursă punctuală a cărei luminozitate este de 1 candela în toate direcțiile.

Iluminarea de un Lux este cauzată de un flux luminos de un Lumen care cade pe o suprafață de 1 m².

De asemenea, putem menționa temperatura de culoare. Aceasta este folosită pentru a exprima nuanța de culoare emisă de un bec. Se exprimă la fel ca temperatura reală în grade Kelvin (K), deoarece o culoare similară ar trebui să aibă un corp negru absolut încălzit la această temperatură (ar putea fi o analogie, când, de exemplu, fierul este încălzit. Rece este întunecat, după încălzire înroșește și odată cu creșterea temperaturii devine albă. Scala Celsius pe care o folosim noi are aceleași dimensiuni ale gradului ca și scala Kelvin, dar este deplasată cu 273,16 grade mai sus. 0 grade Celsius sunt, așadar, 275,16 grade Kelvin și 100 grade Celsius sunt 373,16 grade Kelvin).

Pentru ochiul uman, temperaturile de culoare sunt vizibile aproximativ între 800K și 18.000K. Cu cât temperatura de culoare este mai mare, cu atât mai mult se schimbă nuanța de culoare de la roșu la albastru. Un exemplu este becul clasic, care emite lumină prin încălzirea filamentului de tungsten la o temperatură ridicată. La o temperatură scăzută, emite mai întâi o culoare roșie și, la temperaturi mai ridicate, această culoare trece de la galben la alb. Acolo se termină posibilitățile lui, deoarece la temperaturi mai mari, filamentul becului s-ar topi deja.

Sursele de lumină moderne, cum ar fi lămpile fluorescente și becurile LED, funcționează pe alte principii fizice decât încălzirea filamentului, și astfel pot atinge temperaturi de culoare mai mari decât becurile clasice, fără ca temperatura reală să fie atinsă de vreuna dintre componentele lor. În cazul becurilor LED, putem vorbi chiar fără exagerare despre așa-numita lumină rece, în care cipul care produce lumina este de obicei cu câteva zeci de grade mai cald decât temperatura ambientului.

Ochiul uman este un instrument absolut perfect pentru compararea nuanțelor de culoare. Recunoaște cu certitudine diferența dintre două nuanțe de culoare care diferă între ele. Astfel, dacă alegeți becuri pentru o cameră și doriți ca impresia generală să fie compactă după aprinderea tuturor surselor de lumină, veți recunoaște cu certitudine dacă au fost folosite becuri cu aceeași temperatură de culoare. Ar putea părea că, de exemplu, diferența între 2700K și 3000K nu este deloc mare, că nu contează și nu se va observa. În realitate, nu este așa, veți observa imediat că contează. Prin urmare, este bine să considerați care nuanță de bec se potrivește pentru scopul respectiv și dacă „salturile” de temperatură de culoare nu vor părea deranjante.