Părți ale cuțitului

(1) Lamă – partea de lucru plată și alungită a cuțitului, de obicei terminată cu un vârf; mai multe despre lama cuțitului după ce faceți clic pe link.

(2) Mâner – partea cuțitului utilizată pentru a-l ține și pentru a manevra. Lista materialelor utilizate frecvent pentru fabricarea mânerelor de cuțite poate fi găsită făcând clic pe acest link. Totuși, mânerele nu sunt clasificate doar în funcție de materialul lor, ci și în funcție de modul de montare pe lamă – vezi tang (14) și liners (19).

(2.a) Mâner / mâner – partea principală, de prindere, a mânerului.

(2.b) Capăt / Pommeau / măciucă – extinderea mânerului, uneori denumită și ciocan.

(3) Vârf / șpiță – partea lamei situată în față, care constituie terminația lamei la majoritatea cuțitelor și se termină cu un vârf.

(4) Punct / vârf – terminarea vârfului. Vârful și poziționarea acestuia împreună cu taisul determină proprietățile de penetrare și tăiere ale cuțitului. Vârful, poziționarea lui și forma lamei determină utilizarea specifică a cuțitului. Aflați mai multe despre formele lamei cuțitului făcând clic pe linkul.

(5) Șlefuire / polizare – suprafața din partea inferioară a lamei, care determină proprietățile de tăiere ale cuțitului, duritatea și unghiul tăișului; mai multe despre această parte a lamei cuțitului după ce faceți clic pe link.

(6) Tăiș / fațetă – marginea inferioară ascuțită a lamei; fațeta servește pentru feliere, tăiere și activități similare; unghiul fațetei este deosebit de important pentru tăiș, deoarece definește cât de ascuțit va fi cuțitul - în general este valabil că, cu cât unghiul fațetei este mai mic, cu atât lama este mai ascuțită. Unghiul fațetei este determinat de unghiul șlefuirii (5) și nu poate fi niciodată mai mic. Însă capacitățile de tăiere și penetrare ale cuțitului sunt determinate și de lungimea tăișului, unde uneori se utilizează curbarea în formă de S a acestuia pentru a prelungi tăișul, fără a prelungi lama în mod inutil.

(6.a) Partea dreaptă – tăișul drept care se desfășoară pe cea mai mare parte a secțiunii drepte a lamei; dacă vârful nu este poziționat complet jos, ca la tipul de lamă sheepsfoot, tăișul trece într-un arc și formează așa-numitul buric (6.b); lângă mâner, adesea tăișul nu este adus până la capăt, între partea tăioasă a lamei și mâner se află o parte numită distanțier (11).

(6.b) Burtă (břicho) – arc în partea din față a lamei, tăișul este adus până la vârf (4).

(7) Spatele / coloana – de obicei marginea superioară, netedă a lamei, pentru care se folosește termenul „spate”. Termenul „coloană” se folosește atunci când această linie este situată în centru – la lamele de tip spear point și needle point; spatele poate avea aceeași grosime ca lama, poate fi îngustat sau, dimpotrivă, lărgit – spatele îngustat se poate observa la unele cuțite moderne, conferindu-le un aspect mai agresiv, fiind însă mai potrivit pentru cuțite de luptă sau nu ar trebui să fie îngustat până la mâner, deoarece în timpul utilizării, în special în utilizarea prelungită, poate apăsa neplăcut pe degetul mare. Spatele lărgit oferă o rezistență sporită lamei împotriva ruperii și îl putem găsi, de exemplu, la cuțite orientale.

(8) Marginea falsă – de obicei se găsește pe spatele netăios al lamei și poate fi ascuțită la nevoie, obținând astfel o a doua muchie; la o lamă de tip clip point, este de obicei amplasată la fațetarea din față și, odată ascuțită, este perfectă pentru înțepare și penetrarea materialelor; poate fi amplasată și pe partea dreaptă a spatelui, adesea având un design zimțat, fiind folosită astfel ca un fierăstrău pentru tăierea oaselor sau trunchiurile mai subțiri ale copacilor.

(9) Fuller – o canelură creată în lamă pentru a reduce greutatea ei și pentru a o întări. Această canelură a fost preluată pentru cuțite de la săbii. Funcția de reducere a greutății este evidentă fără explicații suplimentare și eficientă practic la orice cuțit, indiferent de forma și lungimea lamei. A doua funcție, adică întărirea lamei, rezultă din dublarea coloanei vertebrale a lamei. Canelura fuller pe o lamă de tip spear point sau needle point creează două coloane vertebrale artificiale în loc de una centrală, iar la celelalte tipuri de lame adaugă două coloane vertebrale artificiale. Astfel, lama devine mai solidă și rezistă mai bine la rupere. Funcția este cu atât mai importantă cu cât lama este mai lungă. Un alt termen cunoscut – blood groove – provine dintr-o identificare greșită a scopului canelurii, și anume pentru o mai bună evacuare a sângelui animalului vânat și o extragere mai ușoară a cuțitului din mușchiul contractat. Acest termen nu reflectă scopul real al canelurii.

(10) Jimping / creț – o platformă antiderapantă care permite aplicarea presiunii pe lamă și ghidarea cuțitului cu degetul mare sau arătătorul; jimping-ul este realizat mecanic și poate fi și pe mâner; în schimb, la cuțitele realizate manual, lama, inclusiv partea superioară (14), este decorată artistic cu așa-numitul filework (backwork, worked back) – de la crestături simple, cruciulițe până la diverse ornamente complexe, această decorare este realizată cu diferite tipuri de pile de micro, instrumente speciale și lupă, iar realizarea sa poate dura câteva ore, adesea continuându-se și pe mâner, plăsele și inserții, oferind cuțitului un aspect cu adevărat frumos și unic.

(11) Ricasso / stâlp – partea lamei direct în fața mânerului, care nu are tăiș, deci nici margine tăioasă; adesea are o grosime mai mică decât lama în sine și este în general utilizată pentru plasarea unei inscripții sau a logo-ului producătorului cuțitului; dacă suprafața este suficient de lată, se poate sprijini degetul arătător pe ea, ceea ce face munca cu cuțitul mult mai precisă; unele cuțite nu au deloc stâlp.

(12) Choil / decupaj pentru degetul arătător – decupaj al lamei pe marginea inferioară sub stâlp; uneori este înaintea mânerului, alteori trece și în mâner; decupajul servește la introducerea degetului arătător și îndeplinește funcția de protecție (16.a).

(13) Călcâiul – partea formată de lamă, care este mai lată decât mânerul; călcâiul lamei este perpendicular sau aproape perpendicular și îndeplinește funcția de gardă (16.a).

(14) Tang / tija pentru mâner – tija sau știftul care iese din lamă și pe care se montează mânerul la cuțitele cu lamă fixă. Mânerul este fie într-o singură piesă, modelat pe tija, fie este format din două plăci (17) fixate pe tija cu nituri (18). Se folosesc mai multe tipuri de fixare a lamei în mâner, mai multe după ce faceți clic pe link.

(15) Gravarea / încizia – cel mai frecvent, producătorul de cuțite o plasează în jumătatea inferioară a lamei – pe ascuțitura (5) sau pe coloană (11), dar poate fi găsită și pe mâner sau în alte locuri; este fie o gravură mecanică realizată manual, o gravare chimică (cu acid), o gravură mecanică realizată de computer conform celor trei axe spațiale (folosind dalte de diamant, burghie rotative din carbură și lustruitoare) sau astăzi frecvent gravura cu laser; sunt menționate aici de exemplu numele sau sigla producătorului, numele sau numărul modelului cuțitului, materialul folosit pentru producerea lamei / mânerului și recent se folosește mult personalizarea cuțitelor prin gravarea unui nume sau supranume, un motto preferat și altele asemenea (în scopuri practice, pentru piese de colecție sau pentru cuțite amintire oferite cadou); cuțitele realizate manual pot avea gravate ornamente superbe.

(16) Protecția mâinii

(16.a) Garda – partea cuțitului dintre lamă și mâner, care previne alunecarea degetelor pe lamă și astfel previne rănirea cauzată de tăiș în timpul ascuțirii sau lucrului sau de materialul prelucrat; poate fi simplă – doar pe partea inferioară – sau pe ambele părți; poate fi perpendiculară sau înclinată înainte sau înapoi, garda pe ambele părți poate fi înclinată în ambele direcții; poate fi un element foarte evident și decorativ al cuțitului; funcția sa poate fi de asemenea îndeplinită de choil (12) sau de călcâi (13).

16.b) Bolster / inel de protecție – un inel metalic în jurul mânerului, situat imediat după gardă, care întărește conexiunea dintre lamă și mâner, îndeplinește o funcție decorativă și oferă suport pentru gardă. Întărește cuțitul, îi crește rezistența și îi prelungește durata de viață. De asemenea, echilibrează diferența dintre lama grea și mânerul ușor, mută centrul de greutate și îmbunătățește lucrul cu cuțitul și controlul asupra acestuia; uneori face parte direct din gardă (16.a), respectiv gardă este formată din el.

(17) Plăsele – 2 plăsele - dreapta și stânga - formează împreună mânerul; la cuțitele cu lamă fixă sunt prinse de stift (14), la cuțitele pliabile de plăcuțele (19).

 Nituri / șuruburi / pinuri de siguranță – fixează mânerele și le mențin la locul lor; utilizarea șuruburilor în loc de nituri permite demontarea mânerelelor.

(19) Cuțite / inserturi – la cuțitele pliabile, mânerul este fixat pe acestea și, în același timp, formează un înveliș pentru lama cuțitului închis.

(19.a) Știfturi de delimitare – mențin inserțiile la distanța dorită.

(20) Siguranță împotriva închiderii cuțitului – după deschiderea cuțitului pliabil, lama este asigurată în poziția deschisă, astfel încât cuțitul poate fi utilizat ca și cum ar fi un cuțit cu lamă fixă, fără teama de închiderea accidentală a lamei și rănirea mâinii; există mai multe tipuri de siguranțe, mai multe informații după clic pe link.

(21) Ştift pentru deschiderea lamei – un ştift pentru deschiderea uşoară a lamei unui cuţit pliabil; acest ştift poate fi fie pe o singură parte (plasat pe partea stângă a lamei pentru dreptaci şi invers), fie pe ambele părţi, ceea ce este deja mult mai frecvent astăzi.

(21.a) Orificiul de deschidere – o alternativă la știftul(21) pe care unii utilizatori o preferă.

(22) Flipper – este conceput pentru deschiderea rapidă și simplă a lamei unui cuțit pliant; flipperul poate fi fie simplu – doar pe partea inferioară – fie dublu; este adesea folosit în combinație cu un pin (21) sau cu un orificiu (21.a) pentru deschidere; flipperul, după deschiderea cuțitului, servește ca gardă (16.a).

(23) Pivot / ax central – ax pe care este fixată lama unui cuțit pliabil și pe care se rotește în timpul deschiderii / închiderii cuțitului.

(24) Arcade pentru degete  – scobitura părții inferioare a mânerului, în care se potrivesc degetele la prindere, ceea ce face prinderea mai sigură, fermă și sigură.

(24.a) Inel de deget – inelul pentru introdus degetul arătător/mic este un alt element destul de răspândit pentru siguranța prinderii.

(25) Orificiu pentru șnur  – orificiu pentru șnurul de siguranță la încheietura mâinii sau pentru un șnur sau paracord pentru agățarea cuțitului de gât / pentru fixarea la echipament.

(26) Cârlig de tăiere pentru centurile de siguranță – echipament care se găsește în principal la cuțitele de salvare.

(27) Vârf pentru spargerea sticlei / Zdrobitor de cranii – vârful se găsește la cuțitele de salvare, unde este destinat spargerii sticlei, de exemplu a geamului unei mașini avariate; la cuțitele de luptă și supraviețuire, denumirea de zdrobitor de cranii este mai des folosită, deoarece aici vârful este destinat în principal aplicării unei lovituri inamicului.

(28) Clips pentru fixare – clipsul permite purtarea cuțitului pliabil fără teacă, fixat pe curea sau în / pe buzunar.