Strălucire

Unitatea de măsură a intensității luminoase este candela. Aceasta, metaforic vorbind, indică densitatea luminii pe care sursa de lumină o emite. Cu cât lumina este mai densă, cu atât pare mai strălucitoare și mai intensă și cu cât este mai rară, cu atât pare mai slabă. Unitatea de măsură a fluxului luminos este lumenul. Acesta indică cantitatea totală de lumină pe care sursa de lumină o emite. Unitatea de măsură a iluminării este luxul, care indică "densitatea" luminii care cade pe suprafața pe care sursa de lumină o luminează.

Cu cât direcționăm mai multă lumină (lm) într-un con mai îngust, cu atât lumina va fi mai "densă", adică își va crește luminozitatea (cd) și astfel va crește și iluminarea (lx). În același timp, suprafața iluminată va fi redusă. Un exemplu pot fi farurile automobilelor, unde cantitatea totală de lumină (lm) este direcționată într-un con îngust pentru a atinge o intensitate luminoasă ridicată (cd) și, prin urmare, va crește distanța pentru iluminarea dorită (lx).

Sincer vorbind, atunci când doriți să alegeți un bec pentru casă, nu este atât de important. Este mai degrabă vorba de a înțelege relațiile dintre aceste unități, pentru a putea compara, de exemplu, două produse în funcție de scopul utilizării și pentru a avea o idee de bază despre ceea ce este menționat pe ambalaje.

Câteva exemple

• Cea mai importantă unitate de obicei este fluxul luminos (lm). Acesta este întotdeauna indicat pe becurile LED și ne spune cât de mult va lumina becul. Cu cât valoarea este mai mare, cu atât becul va emite mai multă lumină.
• Urmează unghiul de emisie. Dacă, de exemplu, dorim să iluminăm o masă de dining, becurile cu un unghi de emisie mai îngust ne vor asigura o iluminare mai mare (lx) a mesei. Un bec cu un unghi mai larg va lumina mai mult în lateral și masa nu va fi atât de iluminată sau lumina va trebui să fie reflectată de un abajur, ceea ce va duce la o scădere a iluminării. Un astfel de bec este mai potrivit pentru iluminarea întregii camere, de exemplu cu o lampă de tavan.
• La unele surse de lumină direcționate îngust (de exemplu, lanterne sau lămpi pentru bicicliști) găsim ca parametru principal unitatea de intensitate luminoasă (cd). Acest lucru este menționat deoarece nu ne interesează atât de mult fluxul luminos total (lm), ci informația despre cât de "aspră" va fi lumina. Aceasta exprimă mai bine capacitatea de a ilumina un obiect îndepărtat, adică cât de intensă va fi iluminarea (lx) obiectului îndepărtat.
• Uneori se poate găsi și un indicator al iluminării (lx). Acesta nu ne va spune prea multe despre bec dacă nu este completat cu distanța la care se află becul față de sursa de lumină, deoarece iluminarea scade odată cu distanța. Însă fără informații despre unghiul de emisie nu se poate aprecia care este fluxul luminos total (lm), ci doar se poate deduce intensitatea luminoasă (cd). Această unitate este folosită mai degrabă pentru a stabili dacă, de exemplu, un loc de muncă este iluminat suficient, în funcție de tipul activității desfășurate. Constatarea se poate face prin calcul, dar în practică este de obicei realizată prin măsurare directă la fața locului cu un luxmetru.

O candela este intensitatea luminoasă a unei surse de lumină care emite radiație monocromatică la o frecvență de 540×10^12 hertzi și a cărei putere radiantă (intensitate radiantă) în această direcție este de 1/683 wați pe un steradian.

Un lumen este fluxul luminos emis într-un unghi solid de 1 steradian de o sursă punctuală a cărei intensitate luminoasă este de 1 candela în toate direcțiile.

Un lux de iluminare este cauzat de fluxul luminos de un lumen care cade pe o suprafață de 1 m².

Putem menționa, de asemenea, și temperatura de culoare. Aceasta servește pentru a exprima nuanța de culoare emisă de către un bec. Este exprimată la fel ca temperatura reală, în grade Kelvin (K), deoarece un corp perfect negru încălzit la această temperatură ar avea aceeași nuanță de culoare (O analogie ar putea fi atunci când, de exemplu, fierul este încălzit. Rece este întunecat, după încălzire devine roșu și cu creșterea temperaturii devine alb. Scala Celsius pe care o folosim are aceeași mărime de grad ca și cea Kelvin, dar este mutată cu 273,16 grade mai sus. 0 grade Celsius sunt astfel 273,16 grade Kelvin și 100 grade Celsius sunt 373,16 grade Kelvin.)

Ochiul uman percepe temperaturi de culoare de aproximativ 800K la 18.000K. Deci, cu cât temperatura de culoare este mai mare, cu atât mai mult se schimbă nuanța de la roșu la albastru. Un exemplu este becul clasic care emite lumină prin încălzirea filamentului de wolfram la temperaturi ridicate. La temperaturi mici, becul începe să lumineze roșu, iar la temperaturi mai mari, această culoare trece de la galben la alb. Acolo își termină posibilitățile, întrucât la temperaturi mai mari, filamentul de bec s-ar topi.

Sursele moderne de lumină, cum sunt lămpile fluorescente și becurile LED, funcționează pe alte principii fizice decât încălzirea filamentului și, de aceea, pot atinge temperaturi de culoare mai mari decât becurile clasice, fără ca vreo parte a lor să atingă temperaturi reale. În cazul LED-urilor, se poate vorbi chiar de așa-numita "lumină rece", când cipul care produce lumina este, de obicei, doar cu câteva zeci de grade mai cald decât temperatura ambiantă.

Ochiul uman este un instrument absolut perfect pentru compararea nuanțelor de culoare. Recunoaște cu ușurință diferența între două nuanțe de culoare care sunt diferite. Dacă astfel alegeți becuri pentru o încăpere și doriți ca impresia generală să fie compactă atunci când toate sursele de lumină sunt aprinse, veți recunoaște cu ușurință dacă se folosesc becuri de aceeași temperatură de culoare. S-ar putea crede că, de exemplu, diferența între 2700K și 3000K nu este prea mare și că este, să zicem, "în regulă". Dar nu este așa, pentru că imediat veți recunoaște că nu este "în regulă". De aceea, este bine să luați în considerare ce nuanță de bec se potrivește scopului respectiv și dacă "salturile" în temperatura de culoare ar putea fi deranjante.