Nylon

Nylonul este o denumire pentru un grup de polimeri sintetici, termoplastici. Lanțul de bază al acestor polimeri este format din legături peptidice, de aceea sunt adesea denumiți și poliamide. Nylonul este primul polimer sintetic și prima fibră sintetică care a fost fabricată direct din cărbune, apă și aer și care a avut succes comercial. Deoarece denumirea nylon nu este protejată, producătorii o folosesc în comerț nu doar pentru grupul original de poliamide 6.6, ci pentru toate tipurile de fibre poliamidice.

În 1930, în laboratoarele companiei DuPont din SUA, s-a descoperit un polimer care putea fi tras în fire, dar avea un punct de topire scăzut. Doctorul Wallace Hume Carothers, liderul laboratorului, a desfășurat apoi experimente cu aproximativ 100 de compuși amidați, dintre care unul – poliamida 6.6 – avea valori corespunzătoare (ex. temperatura de topire de circa 260 °C) și l-a patentat la firma DuPont în februarie 1935. Originea numelui invenției de nylon are diverse versiuni în literatură (cea mai frecventă fiind că acesta este o prescurtare a expresiei englezești New York London, adică în română New York Londra, altă versiune fiind acronimul Now You Look, Old Nipponese! raportându-se la războiul din vremea aceea între Japonia și SUA), este sigur însă doar că nylonul nu este patentat ca marcă comercială. În țările anglo-saxone, denumirea nylon a început să fie folosită ca termen general pentru poliamide alifatice liniare.

Prima dată, fibra de nylon a fost folosită (din 1938) la perii și obiecte similare. Primele 5 milioane de ciorapi de nylon au fost vândute în luna mai 1940 în câteva ore și au devenit imediat sinonime cu produsele de ciorapi de înaltă calitate și practice. Producția de „nylon” european și asiatic a început cu 5-10 ani mai târziu, sub altă denumire și, în majoritatea cazurilor, dintr-un alt compus de bază decât poliamida DuPont. De exemplu, perlonul german (1943) sau silonul ceh (1947) și cel puțin alte zece se fabrică din caprolactam ca poliamidă 6, spre deosebire de nylon (poliamidă 66 din sare AH).

În anii '50 s-au dezvoltat fibre de nylon pentru corzi de pneuri și curele, și fibre speciale scurte pentru covoare. În 1960 a fost introdusă producția așa-numitelor filamente conturate volumetric continue (BCF), din care astăzi se fabrică mai mult de jumătate din acoperirile textile pentru podea. În anii '60, au apărut aramidele (nomex, kevlar), care de asemenea se bazează pe poliamidă, la începutul anilor '70 o rășină extraordinar de durabilă (zytel), iar în anii '80 un filament din poliamidă 6.6 pentru ciorapi de finețe de 10 denier. Producția mondială de fibre de poliamidă a rămas, în ciuda tuturor inovațiilor tehnice, în anul 2007 la nivelul de 4 milioane de tone din anul 1990. Din punct de vedere cantitativ, nylonul a fost de mult depășit de poliester (utilizare mai versatilă în sectorul textil) și mai târziu și de polipropilenă (producție semnificativ mai ieftină). Costurile de producție ale poliamidelor sunt de două ori mai mari decât ale poliesterului și problemele ecologice cu gazul hilarant care scapă în atmosferă în timpul producției nu sunt complet rezolvate.